Libertatea

Prețuiești libertatea? Sper că da.
Dar cu adevărat îngelegi întregul sens? Dacă da, îți urez succese.
Dacă nu - poți citi mai departe.
Acum sunt în cursul unei lucrări, și am selectat unele informații despre esența libertății începînd cu antichitatea.
Menționez că orice informație ușor o găsești în internet, dar dacă ești lenos în a face acest lucru îndeobște atunci te sfătui doar săți faci un ceai și liber șă citești doar informația selectată.

”[...] Libertatea persoanei este o valoare ce se dăruie odată cu nașterea acestuia, ce poate fi privit sub orice aspect, fie juridic, fizic, moral, religios sau biologic. Din punct de vedere juridic, acesta apare ca un drept, din punct de vedere religios este ca un dar, biologic privind este un instrument al ființei umane. Din ce punct de vedere nu am urmări acest fenomen este clar un singur lucru – că acest drept, dar sau instrument este inalienabil de persoană, nu poate fi înstrăinat nicidecum, oricum am încerca. De aici apar ideile și conceptele juridice care se formează în principiu că orice persoană este liberă și nu i se poate fi încălcat acest drept sub orice formă.

În lumea antică, marele politician, filosof, jurist și orator Marcus Tullius Cicero spunea: ”Libertatea este o posesiune de o valoare inestimabilă”. Luând în vedere acest fapt, în Roma antică ca drept exemplu a unei culturi foarte dezvoltate pentru acea perioadă, societatea a fost organizată într-o ierarhie strict definită, în care fiecare individ își căpăta rangul său apreciat după origine și avere, care-i determină drepturile și obligațiile. Cu toate că populația era împărțită în oameni liberi și sclavi, a căror drepturi de libertate erau suprite, oricum sistemul prevedea redobândirea acestui drept prin eliberare a acestuia de către stăpânul său, ceea ce dă dovadă că ”chiar și pentru sclav pe lângă viață libertatea este cel mai mare privilegiu și bogăție”.

Tot în aceeași perioadă, în Grecia antică libertatea la fel se prețuia. Democraţia ateniană, foarte egalitară în ceea ce privea drepturile politice ale cetăţenilor, nu trăia şi nu se menţinea, într-o largă măsură, decât graţie muncii sclavilor. Sclavia constituie o limitare foarte netă a democraţiei greceşti. Sclavia era privită de marii filosofi din secolul al IV-lea î.Hr. ca un fapt şi n-au protestat câtuşi de puţin împotriva nedreptăţii pe care ea o reprezintă. Singura recomandare pe care o face Platon (în lucrarea sa Legile) este ca grecii să nu devină sclavi şi ca sclavii să fie bine trataţi şi vom vedea că, scriind aceste lucruri, el se lasă călăuzit de atitudinea plină de omenie pe care o aveau cei mai mulţi dintre compatrioţii săi faţă de propriii lor slujitori. Aristotel vorbeşte de oamenii care pretind că „numai legea stabileşte deosebirea dintre omul liber şi sclav şi adaugă că această deosebire e nedreaptă fiindcă e rezultatul violenţei (mai ales a violenţei pe care o constituie războiul)”, dar el este departe de a împărtăşi această părere, care începuse deja să se răspândească, pe vremea lui. Tot el mai scrie: „Există în rândul oamenilor indivizi la fel de lipsiţi de valoare, în comparaţie cu alţii, pe cât e trupul faţă de suflet sau animalul faţă de om; cel mai bun lucru care se poate face cu ei este să li se folosească forţa trupului. Aceşti indivizi sunt hărăziţi prin însăşi natura lor să fie sclavi fiindcă nimic nu li se potriveşte mai bine decât să asculte.”

Așa idei asemănătoare observăm nu numai la Roma și Grecia Antică, ci și la Egiptul Antic, Mesopotamia, India, China și alte civilizații antice.Cu toate că în lumea pare a fi destul de dezvoltată în plan social, politic, economic sau juridic, oricum se evidențiază faptul de neperfecțiune a înțelegerii libertății omului, în respectarea acestia, cât și garantarea sau acordarea de către stat. Însă întreaga societate antică era preponderent bazată pe sclavie.

În fine, ce este libertatea? Ce înseamnă a fi liber? Ca să continui lucrarea este necesar de depistat și conturat esența cuvântului ”libertate”. Libertatea – este posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință; posbilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii și stăpânirii legilor de dezvoltare a naturii și a societății. Libertatea este privit ca concept de orice filosof începând din antichitate. Unii filosofi văd libertatea sub aspect superficial și spun că a fi liber înseamnă ca să poți face ce vrei, dar e firesc faptul că nu e unicul sens pe care îl inglobă în sine termenul de libertate fiind exprimat doar stratul de suprafață. Cum spun alți filosofi este că libertatea pe lîngă privilegiul de a fi liber poartă în sine și partea oposită de obligație a acesteia care se supune unor legi morale și juridice, așa cum afirmă Abraham Lincoln ”Libertatea nu este dreptul să facem ce vrem, ci să facem ce se cuvine” , moment unde și Papa Ioan al II-lea dă și acordul său în această concepție, spunînd că ”a fi liber nu înseamnă să poți face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie.” Este un drept al fiecărui om așa cum am spus mai înainte, de a acționa conform dorințelor proprii însă fără a subjuga libertatea celuilalt. Libertatea mai înseamnă și a spune ceea ce gândești fără teamă, ea este concepută ca absența constângerii. Dar cât de dulce nu ar fi cuvântul libertate, de aici putem concluziona faptul că de a fi liber duce după sine și o răspundere oarecare. Ideea responsabilității individului cu referire la libertate este promovată tot de Abraham Lincoln care spunea că ”libertatea înseamnă să fim responsabili pe noi înșine”. Libertatea este și o responsabilitate, ca să fii liber trebuie să poți să fii responsabil pentru modul în care acționezi, pentru ceea ce spui, pentru orice consecință care apare în urma unei proprii greșeli. În acest sens s-a și pronunțat Mahatma Ghandi care spunea că ”nu merită să ai libertate, dacă aceasta nu include și libertatea de a face greșeli.” Așadar, odată fiind născuți căpătând libertatea în sensul direct, căpătăm și responsabilitate în sensul indirect, fără a conștientiza acest lucru.

Pe lângă aceste concepte există, încă din antichitate celebrul aforism ”Trăiește-ți clipa” (de la latinescul ”Carpe Diem”) reluată dintr-un poem al lui Horațiu, scrisă încă în Roma antică, dar în jurul căruia se ghidează foarte mulți oameni și până în prezent. Cu părere de rău, acest dicton nu tot timpul este interpretat corect de oameni, care își crează iluzia de libertate numai, iar egocentrismul și nacirsismul sunt mască a pierderii cunoștințe de sine, de pierderea capacității de alegere și decizie, un fapt trist la care autorul nu a avut vreo oarecare atribuție.

Privită după concetele religioase, Dumnezeu (dacă să fac referință la religia creștin ortodoxă) a atribuit un anumit grad de libertate omului, de teologi acest fenomen este numit liber arbitru. Omul a fost înzestrat cu rațiune ca să poată să se conducă singur, pe propriul plac, liber arbitru. Așa cum spune un adept în acest sens Toma D’Aquino omul este înzestrat cu liber arbitru, astfel sfaturile, îndemnurile, interzicirile, poruncile, răsplata și pedeapsa ar fi în van (în zădar). Filosoful francez Bernarnd Renouvier spune că sunt liber pentru că fac ce vreau, adică astfel definind faptul că conceptul de liber arbitru include în sine puterea absolută de a alege ce e bine și ce e rău. Practic, individul își exprimă liber voința fără a fi constrâns de cineva. În acest sens s-a pronunțat și Jean-Jacques Rousseau, care este de părerea că libertatea nu constă în faptul că oameni pot face ce doresc, ci în faptul că ei nu trebie să facă ceea ce nu doresc. Omului trebuie să i se ofere opțiunea să spună nu, să nu facă ceea cu ce nu este de acord, iar Ignazio Silone întărește acest punct de vedere prin ceea ce spune: Libertatea este posibilitatea de a spune nu oricărei autorități, artistice, religioase, literare, filosofice, sociale și chiar politice.

Libertatea este definită sub diferite forme și înțelese de gânditorii, filosofii de-a lungul timpului, fiecare dintre ei privind-o din diferite perspective, iar nouă ne rămâne opțiune de a alege cum să gestionăm cu libertatea ce ne aparține. [...]"

Breaking bad?

Ca atare nici nu stiu cu ce sa incep, pe partea pozitiva sau negativa.
In fine, stiu ca aici sunt multi fani ai acestui serial, si cred ca el merita sa aibi asa o multime, din acest considerent nu vreau sa notez pentru a nu-i supara.
Deci vreau sa mentionez calitatile pozitive, pentru ca le-am vazut mai putine.
Oh god... Asa o metoda de a reda zicala "Scopul scuza mijloacele. (Niccolo Machiavelli)" inca nu am vazut, dar facut si in concomitent cu ceea la ce stare omul se scimba odata ce primeste bani in buzunar si influenta sub mana. Serialul intr-o oarecare metoda arata cum poti fi 2 persoane diferite. Noi toti intr-un oarecare sens ducem o dubla-viata e lucru evident, dar aici depistam un personaj care duce doua vieti diametral opuse. Este redat perfectul tip al raului ce se ascunde sub masca binelui. Joaca actorilor a fost la nivel, soundtrackul la fel. Ce sens profund aduce acest film ceea ce il face exceptional.

Ceea ce tine de partea negativa este mai mult de vorbit, si daca idealizezi acest serial te sfatui sa nu citesti mai departe.

De fapt ma asteptam la altceva.
De obicei, inainte sa privesc un film sau serial, eu ma informez complet despre ceea ce voi viziona. Dar nu a fost in cazul dat. Foarte multi cunoscuti imi sfatuiau sa-l privesc, cu ideea ca e foarte interesant, ca-i despre un chimist care fierbe meta, si multe personalitati criminale, oameni rai si bani multi si blah blah.
Ceea ce am vazut eu a fost o drama inradacinata, si stilul de crime indeobste era la minim, unde secventele de violenta si crima au inceput doar pe la sfarsitul seralului, undeva incepand cu seasonul 4 cred ca.
Odata ce m-am hotarat sa privesc serialul eram putin surprins prin faptul ca sez in mediu avea 13 serii, credeam ca avea showul un timp de difuzare mai lung, ceea ce ma bucura ca nu am inceput seralul odata cu apritia lui pe ecrane. -1
Cu toate ca ma bucuram de intreg serial, odata cu finisarea primului sezon de 7 serii, am ramas dezamgit in faptul in ce maniera s-a inceput. De fapt dupa povestirile cunoscutilor, imi inchipui putin altfel acest serial, sau cel putin dezvoltarea lui. -2
Dar luand in consideratie ca era doar primul sezon, am dat crezare si am continuat, cu speranta ca poate va dezvolta in partea unde eu doream sa il vad. Dar nici aici nu am avut succes, si nu au meritat asteptarile sa il vad pe cel super-villain si mana cea dreapta, carizmatica si loiala, care va putea impune influenta din partea lui Heisenberg, si la fel nu aici a ajuns, in care sezonul 2 si 3 erau la fel de monotone unde fiecare serie pentru mine se transforma tot mai plictisitoare si mai plictisitoare motiv al carora sunt discutiile prea durabile si scene care nu ar merita a fi aratate, cred ca facute cu scopul de a aduce detalii mai amanuntite, dar care dupa parerea mea era cam foarte exagerate la numar. -3
In timpul vizionarii sezonului 2 si 3 aveam tendinta de a lepada acest serial, dar din simplul motiv ca am privit destul pentru a trezi interesul sa vad macar cu ce se va finisa, adica intr-un oarecare sens il priveam ca de parca trebuie, si acest gand nu era spre bine. Eu stiu doar precis un lucru - sa inceput sa il vizionez odata cum a inceput ecranizarea, cu toate ca de fapt era asa tentatie, pai precis il lasam in timpul vizionarii pentru ca chiar a fost intins. -4
Bine in fine am finisat sezonul 4, aici intradevar am fost surprins cel putin de un sfarsit de sezon pe merite, ba chiar este o scena care foarte tare m-a impresionat, care cred ca am reprivit-o de vreo 4-5 ori. Este vorba de momentul in care Gus doreste sa intre in pasionatul pentru batrani sa-l viziteze pe Salamanca. Frumos sfarsit.
Iata si se incepe ceea ce doream sa vad, adevatul Heisenberg actioneaza. Apare a fi cel om care constrieste imperia criminala, dar stiti ce? este ultimul sezon.
Numai am inceput a intra in gust, dar mi-am reaimintit ca finalul serialul, da, din acest punct de vedere dezamagit, dar iata ca finalul a fost unul foarte bun. Drept ca am in vedere de a doua jumate de sezon, pentru ca prima parte a afost ca intotdeauna plina de dialoguri. Intradevar a fost un sfarsit pe merite pentru serial, dar nu cred ca merita de asteptat. Eu cred ca maximum se putea de intins la 3 sezoane cu continutul relatat.
Pentru mine el sa terminat la momentul unde eu asteptam a fi cam inceputul. Nu stiu care a fost mesajul concret al creatorilor. Fie ca este cum isi poate schimba conceptiile si natura sa omul odata cum primeste banii si influenta, cu toate ca acest serial doar arata cum se dezvolta personajele, unde spre final repede se finiseaza, cu multe momente cheie omise, cu toate ca putea sa fie cu mai multe dialoguri  asa cum o iubesc sa o faca. Sau poate a vrut se redea cum omul iubeste sa duca o viata dubla. Sau fie sa arate cat de "fericit" devii ajungang la extremitati. Poate chiar si toate impreuna.

Ca final -  mi-a placut cum a fost redata starea lui Heisenberg, si la ultimul moment ptuin duceam mila fata de el, si stiti ce am facut urmatorul? Am reprivit momentul despre Gus inca odata, si daca pana acum il vedeam pe el ca pe unul care se duce catre Salamanca a fi increzut in sine, si care crede ca totul ii sub controlul lui, care poate teroriza si infricosa, pai ultima data il vedeam fiind sincer plin de frica, chiar nefericit, si pe alaturi se crea senzatia ca el parca stia ca merge pe marginea mortii, care la urma totusi i-am gasit identici, chiar daca la sfarsitul sezonului 4 ii consideram pe departe diferiti.

Cum si am mai spus ma abtin de la notare, dar si faptul ca am fost foarte dezamagit in realizarea acestui serial nu il ascund, chiar daca are un mesaj profund.
Acest serial nu il recomand, dar daca considerati ca altceva nu mai aveti ce privi asa sa fie mai interesant, atunci vizionare placuta.

Doh 2014

Hai cu anul nou... care a venit deacum.
Cred ca cea mai buna urare...
În fine, anul 2013 o fost ca si restul, cu multe neînțelegeri în lumea politică mondială, cu milioane de oameni flămânzi și vagabonzi, și evident cu multe alte staruri care apar în viața Hollywood-iana.
Cum pe mine m-a influențat 2013? Greu să redau, pentru că eu senzațiile nu le țin minte pe o lungă durată
Păcat..
Nu are importanța - să fie invidie, ură, bucurie, fericire, tristețe, singurătate și restul, eu tot timpul uit senzația și de fiecare dată parcă o simt din nou.
Rău... Rău...
Expresii, sentimente, emoții, evenimente... Tot ce mă înconjoară în viața de zi cu zi dispare odată cu timpul, tot mai greu devine îndeobște să-mi aduc aminte de o situație, de un sentiment, de vreo persoana abia întâlnită. Tot... Absolut tot! Parca printr-o ceața deasă caut o comoară într-o peșteră unde de sute de mii de ani nu mai ajung razele solare.
Mă văd numai pe mine acum...
Pe mine cel care scrie..
Simt mirosul încă de ceai..
Distrug depresia din suflet...
Și cel care urăște sunetul de clănțăneală a claviaturii.
Mai mult nimic.
Atât.