Libertatea

Prețuiești libertatea? Sper că da.
Dar cu adevărat îngelegi întregul sens? Dacă da, îți urez succese.
Dacă nu - poți citi mai departe.
Acum sunt în cursul unei lucrări, și am selectat unele informații despre esența libertății începînd cu antichitatea.
Menționez că orice informație ușor o găsești în internet, dar dacă ești lenos în a face acest lucru îndeobște atunci te sfătui doar săți faci un ceai și liber șă citești doar informația selectată.

”[...] Libertatea persoanei este o valoare ce se dăruie odată cu nașterea acestuia, ce poate fi privit sub orice aspect, fie juridic, fizic, moral, religios sau biologic. Din punct de vedere juridic, acesta apare ca un drept, din punct de vedere religios este ca un dar, biologic privind este un instrument al ființei umane. Din ce punct de vedere nu am urmări acest fenomen este clar un singur lucru – că acest drept, dar sau instrument este inalienabil de persoană, nu poate fi înstrăinat nicidecum, oricum am încerca. De aici apar ideile și conceptele juridice care se formează în principiu că orice persoană este liberă și nu i se poate fi încălcat acest drept sub orice formă.

În lumea antică, marele politician, filosof, jurist și orator Marcus Tullius Cicero spunea: ”Libertatea este o posesiune de o valoare inestimabilă”. Luând în vedere acest fapt, în Roma antică ca drept exemplu a unei culturi foarte dezvoltate pentru acea perioadă, societatea a fost organizată într-o ierarhie strict definită, în care fiecare individ își căpăta rangul său apreciat după origine și avere, care-i determină drepturile și obligațiile. Cu toate că populația era împărțită în oameni liberi și sclavi, a căror drepturi de libertate erau suprite, oricum sistemul prevedea redobândirea acestui drept prin eliberare a acestuia de către stăpânul său, ceea ce dă dovadă că ”chiar și pentru sclav pe lângă viață libertatea este cel mai mare privilegiu și bogăție”.

Tot în aceeași perioadă, în Grecia antică libertatea la fel se prețuia. Democraţia ateniană, foarte egalitară în ceea ce privea drepturile politice ale cetăţenilor, nu trăia şi nu se menţinea, într-o largă măsură, decât graţie muncii sclavilor. Sclavia constituie o limitare foarte netă a democraţiei greceşti. Sclavia era privită de marii filosofi din secolul al IV-lea î.Hr. ca un fapt şi n-au protestat câtuşi de puţin împotriva nedreptăţii pe care ea o reprezintă. Singura recomandare pe care o face Platon (în lucrarea sa Legile) este ca grecii să nu devină sclavi şi ca sclavii să fie bine trataţi şi vom vedea că, scriind aceste lucruri, el se lasă călăuzit de atitudinea plină de omenie pe care o aveau cei mai mulţi dintre compatrioţii săi faţă de propriii lor slujitori. Aristotel vorbeşte de oamenii care pretind că „numai legea stabileşte deosebirea dintre omul liber şi sclav şi adaugă că această deosebire e nedreaptă fiindcă e rezultatul violenţei (mai ales a violenţei pe care o constituie războiul)”, dar el este departe de a împărtăşi această părere, care începuse deja să se răspândească, pe vremea lui. Tot el mai scrie: „Există în rândul oamenilor indivizi la fel de lipsiţi de valoare, în comparaţie cu alţii, pe cât e trupul faţă de suflet sau animalul faţă de om; cel mai bun lucru care se poate face cu ei este să li se folosească forţa trupului. Aceşti indivizi sunt hărăziţi prin însăşi natura lor să fie sclavi fiindcă nimic nu li se potriveşte mai bine decât să asculte.”

Așa idei asemănătoare observăm nu numai la Roma și Grecia Antică, ci și la Egiptul Antic, Mesopotamia, India, China și alte civilizații antice.Cu toate că în lumea pare a fi destul de dezvoltată în plan social, politic, economic sau juridic, oricum se evidențiază faptul de neperfecțiune a înțelegerii libertății omului, în respectarea acestia, cât și garantarea sau acordarea de către stat. Însă întreaga societate antică era preponderent bazată pe sclavie.

În fine, ce este libertatea? Ce înseamnă a fi liber? Ca să continui lucrarea este necesar de depistat și conturat esența cuvântului ”libertate”. Libertatea – este posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință; posbilitatea de acțiune conștientă a oamenilor în condițiile cunoașterii și stăpânirii legilor de dezvoltare a naturii și a societății. Libertatea este privit ca concept de orice filosof începând din antichitate. Unii filosofi văd libertatea sub aspect superficial și spun că a fi liber înseamnă ca să poți face ce vrei, dar e firesc faptul că nu e unicul sens pe care îl inglobă în sine termenul de libertate fiind exprimat doar stratul de suprafață. Cum spun alți filosofi este că libertatea pe lîngă privilegiul de a fi liber poartă în sine și partea oposită de obligație a acesteia care se supune unor legi morale și juridice, așa cum afirmă Abraham Lincoln ”Libertatea nu este dreptul să facem ce vrem, ci să facem ce se cuvine” , moment unde și Papa Ioan al II-lea dă și acordul său în această concepție, spunînd că ”a fi liber nu înseamnă să poți face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie.” Este un drept al fiecărui om așa cum am spus mai înainte, de a acționa conform dorințelor proprii însă fără a subjuga libertatea celuilalt. Libertatea mai înseamnă și a spune ceea ce gândești fără teamă, ea este concepută ca absența constângerii. Dar cât de dulce nu ar fi cuvântul libertate, de aici putem concluziona faptul că de a fi liber duce după sine și o răspundere oarecare. Ideea responsabilității individului cu referire la libertate este promovată tot de Abraham Lincoln care spunea că ”libertatea înseamnă să fim responsabili pe noi înșine”. Libertatea este și o responsabilitate, ca să fii liber trebuie să poți să fii responsabil pentru modul în care acționezi, pentru ceea ce spui, pentru orice consecință care apare în urma unei proprii greșeli. În acest sens s-a și pronunțat Mahatma Ghandi care spunea că ”nu merită să ai libertate, dacă aceasta nu include și libertatea de a face greșeli.” Așadar, odată fiind născuți căpătând libertatea în sensul direct, căpătăm și responsabilitate în sensul indirect, fără a conștientiza acest lucru.

Pe lângă aceste concepte există, încă din antichitate celebrul aforism ”Trăiește-ți clipa” (de la latinescul ”Carpe Diem”) reluată dintr-un poem al lui Horațiu, scrisă încă în Roma antică, dar în jurul căruia se ghidează foarte mulți oameni și până în prezent. Cu părere de rău, acest dicton nu tot timpul este interpretat corect de oameni, care își crează iluzia de libertate numai, iar egocentrismul și nacirsismul sunt mască a pierderii cunoștințe de sine, de pierderea capacității de alegere și decizie, un fapt trist la care autorul nu a avut vreo oarecare atribuție.

Privită după concetele religioase, Dumnezeu (dacă să fac referință la religia creștin ortodoxă) a atribuit un anumit grad de libertate omului, de teologi acest fenomen este numit liber arbitru. Omul a fost înzestrat cu rațiune ca să poată să se conducă singur, pe propriul plac, liber arbitru. Așa cum spune un adept în acest sens Toma D’Aquino omul este înzestrat cu liber arbitru, astfel sfaturile, îndemnurile, interzicirile, poruncile, răsplata și pedeapsa ar fi în van (în zădar). Filosoful francez Bernarnd Renouvier spune că sunt liber pentru că fac ce vreau, adică astfel definind faptul că conceptul de liber arbitru include în sine puterea absolută de a alege ce e bine și ce e rău. Practic, individul își exprimă liber voința fără a fi constrâns de cineva. În acest sens s-a pronunțat și Jean-Jacques Rousseau, care este de părerea că libertatea nu constă în faptul că oameni pot face ce doresc, ci în faptul că ei nu trebie să facă ceea ce nu doresc. Omului trebuie să i se ofere opțiunea să spună nu, să nu facă ceea cu ce nu este de acord, iar Ignazio Silone întărește acest punct de vedere prin ceea ce spune: Libertatea este posibilitatea de a spune nu oricărei autorități, artistice, religioase, literare, filosofice, sociale și chiar politice.

Libertatea este definită sub diferite forme și înțelese de gânditorii, filosofii de-a lungul timpului, fiecare dintre ei privind-o din diferite perspective, iar nouă ne rămâne opțiune de a alege cum să gestionăm cu libertatea ce ne aparține. [...]"